La noi dimineaţa începe cu numărătoarea prichindeilor. Unu, doi , trei…gata uite-l şi pe al unsprezecelea. Iar când îi ai pe toţi pe aceeaşi canapea este un prilej de imortalizare. Doar seara îi mai poţi prinde aşa. Sau dimineaţa foarte devreme când încă sunt somnoroşi şi motoraşul nu e turat la maximum.

Aşa deci: dimineaţă: trezit, spălat, mâncat pe plajă- altfel nici nu se poate, marea trebuie să existe măcar în orizontul lor vizual, dacă nu chiar să manace în apă- bălăceala cât cuprinde, somn – să îşi încarce bateriile. Apoi se reia tot ciclul : mâncat, bălăceala, somn. Singurele care nu au un timp de respiro sunt mamele care au pe rand rol de doctori, judecători, avocaţi, poliţişti, zâne, bucătari, psihologi iar lista poate continua până departe.

Iar dacă de un lucru m-am convins în toată experienţă cu copilaşi drăgălaşi e una pe care aş putea să o scriu pe toate zidurile: o lume fără mame se numeşte haos.

Împreună înmulţim bucuria!