Cu greu se poate reda bucuria pictată astăzi de pe chipul lor. Fericirea de a fi împreună cu părintii lor, într-un loc pe care îl vedeau pentru prima dată. O zi cu soare și toată numai petru ei. De la copii la adulți, toți au fost nerăbdători să intre la ZOO.

Am pornit încă de dimineată și i-am așteptat cu baloane, daruri și jucării. O reunire a familiei, una dintre puținele ocazii de a petrece timp de calitate împreună.

Guraliuc Alexandru &friends nu ne-au uitat nici anul acesta și au venit să dea o mână de ajutor plus un “bonus”, pentru a le face celor mici o zi dulce, de neuitat. Le mulțumim că se gândesc de fiecare dată la noi și că suntem mereu prezenți pe lista lor de făcut bine.

Mulțumiri Grădinitelor 2 și 5 pentru jucării, Scolilor Gimnaziale 3 și 25 pentru cadouri și doamnei Lăcrămioara Căldare care s-a alăturat cu prietenele sale cu dulciuri puse în pachețele lor. Mulțumim fiecăruia în parte pentru darurile aduse și pentru faptul de a se fi gândit să aducă o bucurie pe chipul celor mici. Nici voluntarii nostri neobosiți nu au lipsit, alăturandu-se și astăzi de dragul lor.

Peste tot în grădina cu animale se auzeau cântecele copilăriei. Nouă ne-a rămas în schimb cântecul bucuriei lor. Mulțumim că faceți astfel de lucruri posibile!

Împreună înmulțim bucuria!