Unde sunt familii cu mulţi copii, materia primă se dă săptămânal acasă: „Vrem să aibă imaginea unei familii închegate şi să vadă că mama e cea care găteşte”, spun cei care susţin singura cantina socială a Braşovului.

300-400 de oameni ai străzii, familii nevoiaşe cu mulţi copii, bătrâni singuri sau orfani sunt cei de care, zilnic, o fundaţie de Braşov are grijă. De la Cantina Mulţumesc, din Bartolomeu, nimeni nu pleacă flămând, iar de Ziua Internaţională pentru eradicarea sărăciei, marcată ieri, nu a fost nimic schimbat faţă de ritualul zilnic.

Unii dintre beneficiari stau şi mănâncă o masă caldă la cantină, o masă de care au mare nevoie. Alţii primesc pachete săptămânale pentru acasă, cu zahăr, ulei, mălai, faină, legume şi lactate, cu care reuşesc să acopere o parte din cheltuielile casei şi să pună ceva pe masă. „Este un ajutor foarte bine venit din partea fundaţiei, un suport bun în familie şi având acasă încă 4 copii, cu un salariu de 1800 de lei, plătind şi chirie, şi utilităţi, asta este soluţia”, ne spune o doamnă.

Mai multe pe: http://www.bzb.ro/stire/cantina-fara-bon-fiscal-de-unde-nimeni-nu-pleaca-flamand-a117567