Se întâmplă cateodată să dea câte o poveste peste tine. Firesc, fără fast, în stare să îţi schimbe percepţia asupra lucrurilor. Până şi a morţii.
De ce zic asta? Pentru ca azi ne-a fost dat să vedem un bărbat la cea dea doua tinereţe intrând la noi în cantină. Liniştit, distins şi fără grabă. Până aici, nimic nou sub soare. Noutatea venea în schimb din hainele proaspăt scoase de la curăţătorie. Hainele curate şi apretate ale soţiei sale. A venit la noi în amintirea ei. Inima care îi fusese alături multă vreme trecuse la cele veşnice. Cu o reverentiozitate desprinsă parcă din cărţi, ne povestea despre curăţenia ireprosabila care a caracterizat-o întreaga viaţă. Cu drag şi infinită dragoste, ne-a marturisit că lucrurile ei nu puteau fi dăruite altfel decât impecabile. Aşa că a dat o fugă la curăţătorie mai întâi. Prezenţa ei încă o simte în toate lucrurile dăruite.
Şi mai avea un dor. Să dăruiască un bilet la filarmonica în amintirea ei. În amintirea serilor când erau împreună.
Sunt zile când poveştile cu Ileana Cosânzeana şi Făt Frumos îţi calcă pragul, te bat pe umăr, ca un prieten vechi şi te întreabă dacă din propria viaţă ai reuşit să faci o realitate capabilă să dăinuiască şi după moarte. Alţii au reuşit. Se poate.
Împreună înmulţim bucuria!