Când eşti între furtuni şi lovituri de pământ nu mai poţi visa sau clădi aşa de uşor lumi din cuvinte. Când simţi că imediatul îţi invadează viaţa, e mai greu de transcris în cuvinte ce simţi, cum simţi, ce vezi. Nu îţi mai vine pentru că aştepţi să treacă. Le bagi pe toate la grămadă şi nu vrei să imortalizezi nimic din furtună. Vrei să fie un vis urât care vine şi pleacă. Însă mai înveţi câte ceva şi realizezi cât de puţin mobilat eşti cu adevărat pe interior. Pentru că atunci când cineva se izbeşte în tine răsună a gol şi ecoul te urmăreşte de pretudindeni. Rămân doar crăpăturile din zid şi forţa loviturii.

În momentele de răvăşeală şi oboseală simţurile sunt ascuţite. Vezi tot, simţi tot, doar că refuzi să înregistrezi. Se amestecă toate. Atunci se poate întâmpla să intrii vijelios, să vrei să faci ordine şi să-I întrebi pe oameni care le sunt durerile şi să iţi explice de ce ordinea câteodată pare să îi încurce. Şi vorbeşti, şi vorbeşti şi la un moment dat simţi că se întâmplă ceva.

Un om al străzii, parcă dintr-un univers paralel, intră dintr-un alt film şi schimbă regia. Peste gesticulatiile şi explicaţiile pe care încerc să le dau ca să calmez spiritele adie dintr-o dată un parfum. Se simte că e o replică ieftină a unu parfum bun, fructat, bărbătesc. Puternic şi care invadează toată încăperea. Nu aud nicio uşa. De ce cineva s-ar da cineva dintr-o dată cu parfum, aici, într-un loc al oamenilor fără casă, fără masă, fără nimic? În mijlocul discuţiilor, parfum.

Uit ce voiam să spun şi caut sursa. Cineva îşi întindea mâna şi parfuma o icoană. Acelaşi care mă întrebase dacă nu mi se pare şi mie frumoasă doamna din icoană. Atunci filmul mi s-a schimbat şi mi-am adus aminte cât de spontane pot fi gesturile pline de candoare. Că oamenii au o inimă de carne şi că de multe ori ne copleşesc cu frumuseţea în care găsesc formele pe care să le umple. Era un drag acolo. Nu avea tămâie. Stia, nu ştia, cine era doamana din icoană, îi era dragă şi o preţuia. Îi dăruia un parfum. Aşa, de nicăieri. În mijlocul unor tensiuni, inima lui înflorea, era în altă parte. N-am ştiut ce să mai zic şi am plecat. Răvăşită . Realizând că trăim, sufleteşte, în lumi paralele în acelaşi timp.

Împreună înmulţim bucuria!