Dragă Moșule,

Îmi tot vin în minte renii tăi. Cât de frumos trebuie să fie la tine în Laponia! Înconjurat de un regat alb cu  șemineul în care focul pare să nu se stingă niciodată.

Poate o să ți se pară ciudat, dar vreau să îți cer ceva. Când vine iarna, ia-mă acolo la tine. Aici frigul e crâncen. Iarna nu este de basm. Totul îngheață. Și mâinile. Și picioarele. Și soba care e mai mult stinsă. Aud tot timpul în jurul meu un cuvânt pe care nu-l pot pricepe: sărăcie. Un fel de balaur cu șapte capete care în loc sa ne pârjolească, ne îngheață inimile. Și nu ne lasă să ne bucurăm de nimic.

Dacă ar fi să-ți cer, ar fi prea multe: și sobă și lemne și geacă și mănuși, căciulă, niște ghetuțe mai călduroase. Să nu mă mai cuprindă spaima și rușinea atunci când se apropie iarna. Dar știu că tu ești darnic și bun. Poate că la tine nu a ajuns încă acest cuvânt cumplit, sărăcie. Mi s-ar rupe inima de frații și surorile pe care i-aș lăsa pradă Frigului. Ar fi frumos sa stăm toți împreună de sărbători la căldură.

Mă tot gândesc cum să fac să nu-mi mai fie frică de FRIG. Găsești tu o soluție?

Ana,

Care te așteaptă.

Ana este unul dintre cei 800 de copii pe care îi ajutăm lună de lună. Fiecare dintre ei visează la o geacă de iarnă, o căciulă, mănuși, dulciuri și potrocale de Crăciun. Peste 30 dintre familiile din satele din jurul Brasovului au nevoie urgentă de sobe și lemne pentru iarnă.

Cu ajutorul tău putem căștiga lupta cu gerul! Donează în contul fundației RO34RZBR0000060016138641 pentru campania “Împreună încălzim suflete” SAU pregătește un pachet cu toate lucrurile menționate mai sus. Dacă ai dubii legate de mărimi dă-ne un semn și îți spunem pentru cine să faci pachetul.

Împreună încălzim suflete!