Dincolo de suferița de a fi privați de libertate, destinutii de la Penitenciarul Codlea știu că sărăcia este un alt fel de închisoare. Una din care nu poți să scapi decât ajutat prin reabilitare.

În fiecare an, în săptămâna Mare, își aduc aminte de cei care, deși în libertate, duc lipsuri mari. Mai mult de jumătate dintre ei au donat pâinea lor pentru a-i încuraja pe cei care duc poveri grele. Plus felicitari cusute cu multa migală.

Însă, dincolo de pâine, au donat speranța într-o umanitate mai bună. Capabilă să iubească înainte să judece. Au făcut ei primii gestul de care au atâta nevoie atunci când vor ieși afară. S-au iertat și au făcut binele de care erau în stare, fără analize. Gestul cel mai la îndemână. O bucată de pâine pentru foamea celor în nevoie.

Mulțumim!

Împreună înmulțim bucuria!