350 nu este o cifră magică. Nici măcar o cifră ușor de neglijat. Mulți care ne trec pragul ne întreabă cum putem hrăni în fiecare zi peste 350 de suflete. Cum i-am aflat? Cum ne-au găsit? Când sărăcia îți este colocatar nu ai prea multe alternative. Iar oamenii în nevoie sunt solidari. Împărtășesc aceeași durere: grija traiului de zi cu zi. Orice portiță care îți oferă o soluție vine ca un tărâm al Narniei și vrei să o spui tuturor celor patru zări. Așa numărăm în fiecare zi o dinamică a celor care încearcă să se ridice. Unii reușesc, alții au nevoie de susținere pe termen lung până își creasc copii, le vine decizia de pensie ori se angajează. Fiecare are o poveste în spate.

Și noi, de altfel. Povestea noastră se compune din oamenii care au încredere în lucrarea pe care o facem. Care cred că lumea se poate schimba cu fiecare gest de generozitate. Fiecare om care ne trece pragul contribuie la mărirea lanțului celor care se dăruiesc. Astăzi au făcut-o cei de la Olympus prin produsele pe care le-au oferit ca sponsorizare. O colaborare care se anunță a fi pe termen lung. Și, picătură cu picătură, masa celor în nevoie nu rămâne goală.

Numărul celor care ne cer ajutorul este mereu în creștere. Întotdeauna e nevoie de dramuire cand vine vorba de 350 de suflete zilnic. Golul lor e greu de umplut pana a-i aduce la un trai decent. De asta, e nevoie de efortul comunității pentru a ieși la liman. Sunt picături care se văd și altele care nu se văd. Însă , împreună, ne ajută să facem diferența dintre renunțare și curajul de a continua lupta.

Mulțumim Olympus. Mulțumim vouă pentru că faceți astfel de lucrare posibilă.

Împreună înmulțim bucuria!