Sunt și zile de durere. Când ne pierdem oameni dragi care ne-au împodobit zilele. Cu care am învățat cot la cot să lucrăm dăruirea și bucuria. Și nu de puține ori, ne-au fost învățători. Bunici care ne-au adoptat și ne-au înconjurat cu dragoste.

Domnul Viorel și doamna Elena ne erau voluntarii noștri nepereche. Mereu braț la braț, îndemnându-se unul pe altul la făcut bine. Echipa noastră imbatabilă de făcut sarmale și bucătarit. Niciodată triști, mereu cu o vorbă bună de încurajare. Modelul nostru de bătrâneți cu frumusețe și sens.

Pe domnul Viorel vrem să îl încurajăm și să îi amintim că nu este singur. I-a rămas familia cea de-a doua pe care a adoptat-o cu atâta căldură. Iar doamnei Elena îi aprindem o candelă și îi spunem o rugăciune. Să mijlocească acolo Sus și să nu ne uite. Noi cu siguranță o vom păstra în amintirile nostre.

Împreună înmulțim bucuria – și ducem tristețile deopotrivă.