Poveștile nu au miros. Nici probleme cu apa. Iar Igiena nu este Zmeul cel rău. Ele sunt pur și simplu frumoase. Eroinele lor strălucesc de curățenie. Au timp să își țeasă firul într-un cadru normal. Fără lupte corp la corp pentru condiții firești. Nici cu noroiul din fața casei. Ori cu mirosul animalelor care li se impregnează dincolo de piele.

Hainele nu le sunt îmbâcsite de fum nici mâinile zdrelite de la atâtea rufe spălate cu mâna. Apa rece nu devine dușmanul care sapă la temelia sănătății lor pentru că e cărată de departe or că e rece ca gheața. Au timp să respire și să se joace cu copiii lor. În centrul lor sunt alte intrigi, alte obstacole de înfruntat.

În Romania anului 2020 normalitatea este ceva care se cucerește. Un Everest plin de eșecuri pentru care te spetești o viață întreagă să ajungi acolo. Sau dacă nu, măcar să bătătorești drumul pentru copiii or nepoții tai. Venituri infime, educație precară, oameni ai nimănui care plutesc fără cârmă într-un sistem pentru care ei nu există. Nici greutățile cu care se confruntă.

Povestea lor poate fi schimbată de zâne bune ori de viteji curajoși care să le dăruiască mijloace simple pentru a-și putea trimite copii la scoală curați, fără să mai fie ținta bullying-ului, un soi de mișto conjugat cu acte de violență. Acest balaur care pune etichete și izolează copilării ornându-le cu traume.  Care culminează cu abandonul școlar.

Destine pentru care o mașină de spălat, produsele de igienă, ori o toaletă decentă, chiar și în fundul curții,  îi aduce mai aproape de o normalitate care poate fi atinsă. Și nu una care seamănă a blestem. Condamnați să nu ajungă niciodată la ea. Împreună îi putem ajuta!

Donează produse de igienă, mașini de spălat sau bani pentru copilării curate!

Cont: RO34RZBR0000060016138641

Farmec -Susținător al campaniei

Apreciere fără vârstă – FARMEC

 

Mulțumim!

Împreună înmulțim bucuria!