An de an adunăm rechizite. De fapt, nu. Reformulez.

An de an vedem cum cresc sub ochii noştri oamenii de mâine. Cei pentru care copilăria înseamnă şi lipsuri şi fraţi mai mici de care trebuie să se ocupe, griji şi poate condiţii greu de închipuit. Ne trec pragul şi ştim că în ei îşi pun nădejdea părinţii lor. Şi noi, societatea.

          

Doar că, fără sprijin, fără încurajare, fără un umăr pus în creşterea lor există riscul ca ei să se împotmolească exact în locul în care au greşit şi cei dinaintea lor.

Acelaşi cerc vicios în care încercăm să intervenim. Noi şi cei care simt că şi ei au dreptul de a se bucura de cele necesare unui an de şcoală : Fundatia eMAG (care ne-a furnizat cele necesare umplerii ghiozdanelor), voi, fiecare în parte, Guraliuc Alexandru &prietenii săi, Marius Baiesiu şi multi alţii care cred în viitorul acestor copii. Educaţia e mai mult decât şcoală. Mai mult. Dar de undeva trebuie să se înceapă.

Vă mulţumim că aţi făcut această acţiune posibilă şi Lidiei (cea care ne-a ajutat să pregătim ghiozdanele), iar lor le spunem că noi suntem mereu aici să le venim în întâmpinare şi să îi ajutăm cu ce putem.

Multumim!

Împreună înmulţim bucuria!