Se pot spune multe povești despre ei. Cele mai multe cu judecăți și bătăi cu pietre. Sau cu balauri cu 7 capete. Doar că acele capete care ne înspăimântă pe noi atât de mult sunt de fapt copii care au apucat să vadă lumina zilei. Au altă culoare decât suntem noi obișnuiți dar au aceiași ochi, același sânge roșu care le curge prin vene și aceeași nevoie iubire și recunoaștere.
Îi vezi coborând pe uliță în jos. S-a dat semnalul ca au venit pachetele și spera și ei că vor primi ceva. Orice se dă. ORICE-ul este mai bun decât NIMICUL în care se zbat zi de zi. Acei ochi care te privesc de dincolo de trupurile adulților depășiți și neluați în calcul decât la alegeri. Fără educație, cu griji atârnând-le pe umeri încă din prima zi. Sunt copii pentru care mâncarea este un lux. În care dulciurile sunt o fantezie curată.
Copii care nu au altă vină decât aceea de a se fi născut aparent în familia greșită. Care poartă o viață întreagă stigmatul părinților lor și sunt învățați că pentru ei zilele se numără altfel. De la a nu fi la a avea dreptul. Ei trebuie să își câștige întâi și întâi dreptul la existență. Și nu au decât un strigăt mut pe care îl spun din priviri. O copilărie zdrobită care cere din priviri ajutor. De prea puține ori i-am auzit pe cei mici cerând ceva. Se uită și se mulțumesc cu ce primesc. Și îl strâng la piept ca pe o comoară.
Ne ducem și acolo, în comunitățile lor să le luăm pulsul. Să vedem oamenii care nu se văd dar care dau viață satelor părăsite. Care își fac o viață din cârpeli pentru că sunt invizibili pentru societatea care nu are pentru ei decât un număr în secțiile de votare și nimic mai mult.
Pentru acești copii am fost astăzi în Dacia sa le oferim ghiozdane primite prin Crucea Roșie Brașov. Venite ceva mai târziu dar la timp pentru nevoile lor. O lume pe care nu o vedem decât la colț de stradă, mulțumindu-se cu puțin dar care ascund destine și povești de viață. Și vicii. Dar și neșansa de a se fi născut într-o cultură a vinovăției. Vieți pentru care o masă pe zi, venită de aparent de nicăieri e semnul că cerul își mai face milă de ei. Iar asta, datorită vouă!
Mulțumim!
Împreună înmulțim bucuria!