Sunt oameni care insistă să treacă neobservaţi. Nimic nu le anunţă prezenţa decât dragostea pe care o pun fiecare întâlnire pe care o au, în fiecare detaliu, în ficare om care i-a intrat la suflet. O dragoste care nu e explozivă şi care poate trece uşor drept fapt divers, o normalitate. Doar că atunci când schimbi registrul şi muţi camera pe un alt om nu o mai observi. Lipseşte ceva. Grija, dragul, atenţia pentru specific, privirea, zâmbetul şi vorba pusă acolo pentru fiecare.
Ce voiam să va zic de fapt e că am fost să cercetăm din nou oamenii din împrejurimile Braşovului: Lisnău, Ozun, Sfântu Gheorghe, Ojdula şi Târgu Secuiesc. Iar dacă ne bănuiaţi de puteri supra fireşti, ei bine, nu le-am dobândit (încă :D). În schimb avem nişte suflete mari care ne ajută să ajungem acolo unde este cea mai mare nevoie. Oameni care sunt de-ai locului sau care au fost. Oameni care îşi rup din timp şi cutreieră cu noi dealurile că să auzim dureri şi să aducem un strop de bucurie. Călăuze.
Aici am dat de oameni care nu ştiau să primească. În viaţa lor nu le-a dat nimeni ceva, aşa, pur şi simplu. Insistau că ei nu au cu ce plăti produsele şi le vedeam lacrimile cum încercau să se ascundă în dosul palmelor prea muncite şi arse de soare. Cu case modeste dar împodobite cu flori. Cu porţi care sunt prea rar deschise şi care ne aşteptau să mai zăbovim puţin. Încă o vorbă, să ne mai vadă încă o vreme. Oameni care se bucurau de întâlnire.
Am dat şi de oameni a căror limba nu o cunoşteam. Şi nici ei pe a noastră foarte bine, însă recunoştinţa pentru darul primit a trecut barierele lingvistice. Durerile în schimb sunt diverse şi pretutindeni. Copii învăţaţi cu greul, cu muncile câmpului şi cu foarte mult bun simţ Copii „adoptaţi” de bunici pentru că părinţii au decis că au un alt viitor în care ei le sunt piedică. Bătrâni lăsaţi de puteri, care ştiu ce au fost şi sunt miraţi de câtă neputinţă poate încăpea într-un trup care de acum devine neascultător. Sprijin le-a rămas o găleată şi o sapă cu care reuşesc să se mai mişte prin curte. Şi mai ales oameni singuri. Siguri şi care aşteaptă să le treacă pragul oricând cineva.
Împreună înmulţim bucuria!