Când mintea îți joacă feste, lumea devine un loc greu de trăit. Imaginează-ți că fiecare zi e o luptă. Nu doar cu facturile, cu oamenii din jur sau cu problemele obișnuite, ci cu propria ta minte. O minte care îți spune că nu ești în siguranță, sau că vocile pe care le auzi uneori sunt reale, că nimeni nu te poate ajuta sau că oricum nu meriți ajutorul.

Așa arată viața multora dintre cei care ne trec pragul cabinetului de psihologie. Oameni obișnuiți, bărbați și femei care au învățat să trăiască cu frica, cu vinovăția și cu întrebarea „oare chiar nu sunt bine?”. Cei mai mulți n-au fost niciodată diagnosticați, dar au purtat pe umeri greutatea unor probleme pe care nimeni nu le-a văzut sau n-a vrut să le vadă.
Terapia nu e un moft. E ancora care îi ajută să nu se mai simtă pierduți. E mâna întinsă într-o mare de gânduri care îi trage în jos. E locul unde, pentru prima dată, cineva le spune: „Nu ești defect. Ești un om care a dus prea mult, prea singur”.E greu să te ridici singur. Uneori, imposibil. Dar cu sprijinul potrivit, chiar și cei care abia se țineau la suprafață pot învăța să înoate din nou. La Fundatia Bucuria Darului suntem pentru ei. Pentru cei care au nevoie de un colac de salvare.
Împreună înmulțim bucuria!