Cercul Donatorilor Brașov este dovada vie că oamenii împreună pot muta munții din loc. Ediția a VIII-a a dat șansa celor 3 proiecte de a fi auzite și susținute. Într-o atmosferă încărcată de generozitate și emoție, proiectul „Împreună încălzim suflete” a reușit să strângă donații cât pentru 12 sobe și ceva peste în mai puțin de două ore magice.
S-au oferit beneficiarilor și donații în produse sau servicii, după cum urmează:
✅ donații în bani, sub formă de promisiune făcută în eveniment: 18.300 lei
✅Veronica Negoita – 70 de perechi de încălțăminte în valoare de min. 10.000 lei
✅ Alexandru Marin- o tonă de cărbuni
✅ Mihaela Gabor Naidin- ședințe de educație sanitară pentru copii
✅ Daniela Albu -10 ore de voluntariat
✅ Elena Moisa- cursuri gratuite de muzică pentru 3 copii talentați
✅ Mihaela Bercianu – 10 pilote
✅ Banca regională pentru alimente Brașov donează alimente începând cu Ianuarie 2020, la nivel lunar, timp de un an
✅ Iorga Georgiana- consultații ORL pentru beneficiarii proiectului
Multumim ambasadoarei Mihaela Gabor Naidin care ne-a sustinut cauza si care a fost trup si suflet pentru proiectul ”Împreună încălzim suflete”
Am fost copleșiți!
Problemele din spatele zâmbetelor – Sobele Cercului Donatorilor III – Părău
Lipsuri ascunse in spatele ușilor – Sobele Cercului Donatorilor VII – Albis
Joaca dea frigul – Sobele Cercului Donatorilor VIII- Ticusul Vechi
La limita suportabilului – Sobele Cercului Donatorilor IX – Viscri
Cel mai bun profesor – Sobele Cercului Donatorilor X- Brasov
Gură de apă in mijlocul deșertului – Sobele Cercului Donatorilor XI – Brașov
Reorganizarea Universului – Sobele Cercului Donatorilor XII- Brașov