Ne întâlnim cu doamna A. marțea și joia. De fiecare dată, are aceeași privire liniștită și aceeași hotărâre: „Mai pot fi de folos.”Doamna A. are 67 de ani și reumatismul o face să se miște mai încet, dar nu o oprește. Se apleacă, ambalează pâine, pregătește pachete. În mâinile ei trec lucrurile care mai apoi devin hrană pentru alte zeci de oameni. Și e ceva în gesturile ei care ne face să înțelegem mai mult decât o mie de cuvinte.
Oamenii care primesc ajutor nu se opresc aici. Vor să dea înapoi. Vor să nu rămână doar beneficiari, ci să devină parte din lanțul acesta al binelui. Asta face și ea. Spune că munca i-a adus energie, că aici s-a simțit întreagă sufletește. Și ne dăm seama că adevărata forță nu stă în ceea ce primești, ci în felul în care alegi să mergi mai departe cu ce ai primit.Noi o vedem cum își planifică fiecare zi să nu fie copleșită, cum își rupe din timp și din putere pentru ceilalți.
Nu ca să fie lăudată, ci pentru că știe, din propria viață, că binele nu e bine dacă-l ții doar pentru tine.Și atunci, în mijlocul cutiilor, al pâinii și al gesturilor mici, învățăm și noi o lecție: binele nu scade atunci când îl împarți. Se adună. Crește. Se înmulțește.
Împreună înmulțim bucuria!