Sunt doar două biciclete, poți zice. Dar și un om e „doar” un om, nu? Și totuși, când se pune în mișcare, poate schimba un sat. Două biciclete venite direct din Anglia au nimerit fix unde trebuia. Nu la întâmplare, nu la cine „merită”, ci la cine are cu adevărat nevoie. Și nu-i doar despre mersul mai ușor. E o lecție despre demnitate, despre curaj, despre oameni care n-au cerut niciodată nimic, dar care merită mai mult decât își închipuie.
Prima bicicletă a ajuns la domnul Ioan. Trăiește la marginea satului Veneția de Sus. Are 55 de ani și nici părinți, nici frați, nici nevastă, nici copii. N-a fost căsătorit, n-a avut cu cine și poate nici de ce. Trăiește din ajutorul social și din ce mai muncește cu ziua prin sat. Dar e unul dintre cei mai vrednici și mai înțelepți oameni pe care-i poți întâlni. Nu-și bate joc de nimic. Muncește cum poate, tace și nu deranjează pe nimeni.
Pentru el, bicicleta a fost mai mult decât un cadou. A fost o mână întinsă într-o viață în care, până acum, nimeni nu întinsese nimic. Când i-am dat-o, s-a uitat la noi, s-a uitat la bicicletă și a început să plângă. Nu din slăbiciune, ci din prea plin. „Doamnă, eu n-am primit niciodată așa ceva. Mulțumesc din suflet. Mulțumesc la cel care a donat. Vă mulțumesc.” Și-a plecat capul, de parcă i-era rușine că e atât de fericit. Acum poate merge mai ușor la primărie, să semneze actele pentru ajutorul social. Poate ajunge fără efort la cabinetul medical din Părău. Nu mai trebuie să pornească la 5 dimineața pe jos, prin ploaie sau ger. Are două roți și o direcție nouă. Câteodată, viața chiar se schimbă cu o bicicletă.
A doua bicicletă și-a găsit locul într-o altă poveste. Una de familie, de responsabilitate, de tărie. Domnul Dumitru este tată singur. Crește două fete și are grijă și de mama lui, bolnavă. Zi de zi aleargă între nevoi, griji, muncă și dragoste. Nu se plânge. Nu întreabă „de ce eu?”. Doar face tot ce poate să nu le lipsească fetelor nimic.
Acum, bicicleta e un sprijin tăcut în toată cursa asta. Îl ajută să ajungă mai repede unde trebuie, să care lucruri, să nu mai piardă ore în zadar. Dar și fetele se bucură. Ajung la școală sau la prietene fără să bată satul la pas. Bicicleta a devenit liantul dintre ce sunt și ce vor să devină.Astea sunt realități care dor și îți rămân în minte zile întregi. Binele oamenilor noștri din Anglia nu s-a pierdut pe drum. S-a transformat în plâns de recunoștință, în drumuri mai ușoare și în speranță.Din două biciclete, s-au aprins de bucurie două vieți. Mulțumim. Din inimă.
Împreună înmulțim bucuria!