„Cam… niciodată.”
Acesta a fost răspunsul copiilor noștri din Veneția de Jos când i-am întrebat dacă sunt gata să plece.
Ne uitam la ei și îi vedem cum se prefac că nu aud întrebarea. Unul mai urca o dată peretele. Altul își striga prietenul să se uite la el. O fetiță își potrivește casca și spune că mai încearcă o singură dată, deși este a cincea.
Dimineață i-am însoțit prin Muzeul de Științe Interactive și i-am văzut cum uită să mai clipească în fața experimentelor. Se întreabă:
- cum iau naștere desenele animate;
- cum poate un aparat să măsoare nivelul de hidratare;
- de unde vine sunetul thereminului;
- de ce fizica seamănă atât de mult cu magia atunci când ai voie să o descoperi cu mâinile tale.



Mai târziu împărțim felii de Ma Pizza, clătitele cu ciocolată de la Mr Flip dispar prea repede, iar la Climb House îi vedem cum se cațără fără să mai numere de câte ori au urcat. Copiii care dimineață priveau în sus cu teamă ajung acum în vârf. Cei mai mici îi urmează pe cei mari. Nimeni nu vrea să fie lăsat jos.
Acum copiii se întorc acasă știind că lumea este mai mare decât locul în care s-au născut, că pot pune întrebări. Că pot urca. Că pot ajunge mai sus decât au crezut.



Mulțumim companiei Accenture Romania pentru că le-a dăruit copiilor noștri din Veneția de Jos o zi pe care o vor povesti mult timp de acum înainte.
Recunoștința noastră merge și către Muzeul de Științe, Ma Pizza, Mr. Flip și Climb House, care au transformat această zi într-o experiență pe care copiii nu o vor uita.
Nu toți copiii au șansa să descopere lumea dincolo de satul în care trăiesc.
Tu poți schimba asta!
Donează și ajută-ne să organizăm și pentru alți copii excursii, experiențe care le deschid mintea, le dau curaj și îi ajută să viseze mai departe.
Împreună înmulțim bucuria!

