Există un lucru pe care îl știm sigur despre toate perechile de încălțăminte pe care le-am dus în sate: niciuna nu va rămâne curată prea mult timp.
Vor aduna praf pe ulițe.
Vor alerga după mingi care sar peste garduri.
Vor urca în copaci, vor căuta broscuțe prin iarbă, vor trece prin bălți, vor fi uitate în fața ușii, apoi încălțate din nou a doua zi, ca și cum aventura de ieri n-ar fi fost de ajuns.
Așa trebuie să fie. Pentru că o pereche de încălțăminte pentru joacă nu este făcută să stea frumos într-o cutie. Este făcută să țină pasul cu un copil.
Ați Susținut Educația prin Joacă și aproape 700 de copii din comunitățile în care suntem prezenți au avut, anul acesta, încă un motiv să alerge.
Iar asta a fost posibil pentru că binele s-a adunat din multe locuri: din SUTELE DE OAMENI care au ales să transforme o donație într-o copilărie puțin mai liberă si sprijinul companiilor care au sustinut Educatia prin Joaca: Sergiana 24 perechi, Flashnet 26, Reinert au strâns 35, Canam 79, IBM alte 60, iar echipa BearingPoint a dăruit 156 de perechi.
Noi am făcut drumul până în sate, voi ați făcut posibil ca, un copil să spuna lumii ce înseamnă fericirea alergând.





Un gest pentru tine. O vară întreagă de alergat, joacă și bucurie pentru un copil.
Mulțumim!
Împreună înmulțim bucuria!