Săptămâna trecută, echipa Benchmark Brasov, Romania a gătit pentru 11 mămici și 35 de copii, susținuți de Fundația Bucuria Darului.Impresionați de poveștile celor pe care i-au ajutat, fiecare membru al echipei a ales să facă o donație pentru fundație, simțind că gestul lor depășește simpla pregătire a unei mese.

Momentul cel mai emoționant pentru echipa Benchmark a fost finalul cinei, când aplauzele mămicilor și recunoștința de pe chipurile lor le-au umplut inimile. Și-au dat seama cât de mult contează acest gest pentru cei care au mai puțin. Faptul că au lucrat alături de un bucătar profesionist le-a oferit ocazia să învețe ceva nou, iar câțiva dintre ei au mărturisit că pleacă de acolo schimbați.

„Suntem alți oameni după acest eveniment. Am petrecut un timp cu adevărat valoros, dăruit celor care au nevoie de el.”Mariana, una dintre mămici, ne-a mărturisit: „Nu ne permitem să îi ducem pe copii la activități, acestea costă mult. Ne bucurăm de Cina cu Folos și mâncăm preparate pe care le-am văzut doar la televizor, iar copiii participă la activități organizate atât de bine.”

În timp ce mămicile se bucurau de masa specială, Bogdan Gontineac s-a asigurat că cei mici sunt ocupați cu activități educative. A realizat experimente științifice despre cum se propagă microbii și magia săpunului, explicând importanța igienei și a sănătății. Copiii au fost fascinați de rezultate și au învățat de ce e esențial să avem grijă de noi și de cei din jur. Iar ca orice cină reușită, surprizele dulci nu au lipsit. Echipa de la asistență socială a pregătit pentru toți participanții pachețele decorative de toamnă, pline cu bunătăți.

Cina cu Folos nu este doar despre hrană, ci despre umanitate și dragostea pentru aproapele.

Mulțumim tuturor!

Împreună înmulțim bucuria!

Foto Sefy Mariana