Astăzi vestitorii primăverii au fost 15 voluntari de clasa a 10 de la liceul de muzică Tudor Ciortea. Au vrut o zi altfel, dintr-o săptămâna de școala altfel. O zi dăruită binelui, cu pachete cu produse de igienă pentru „Copii curați și protejați”. Au făcut 340 de pachete cu produse de igienă, 200 cu pachete cu alimente și 80 cu legume.

Cu greu i-am putut opri din treabă. Cu greu am putut stăvili entuziasmul și tinerețea lor. Am început primăvara cu bine. Și vrem să putem ajunge la cele peste 500 de inimi din Brașov și alte 1000 din satele din jur. Mulțumim doamnei profesoare Valentina pentru inițiativă și lor pentru harnicie! Ne-au fost de mare ajutor!

Împreună înmulțim bucuria!
PS: Mulțumim domnului Nelu pentru mărțișoarele dulci.