Există vieți obișnuite cu greul. De când se nasc. În care li se explică de plapuma prea scurtă și că ele nu sunt ca alții, ci sunt damnate. La munca, la a nu avea, la a le fi mereu greu. Și ar face bine să nu se plângă de asta. Pentru că nu au cui și nu aduce nimic bun oricum. Așa se trezește Cristina cu noaptea în cap să meargă la școală, după ce a hrănit mai întâi animalele și a ajutat surorile mai mici sa se îmbrace. Pentru că mama de multe ori e schimbul de noapte ea o înlocuiește cu brio.
Se duce cu oile, învață, are grija de casa. O mamă și trei fete care se spetesc sa supraviețuiesca pe un deal îndepărtat al Holbavului. Era să scriem în vârf de munte și nu am fi greșit. O ora le ia să ajungă până în sat la școală. Și tot ar fi bine dacă măcar ar avea casa lor. Însă stau in chirie și visul lor e să își facă pereții lor. Cuibul lor. Un petic de pământ care sa le odihnească.
Mama e o eroină. Și tată și mamă și soră și om care se gândește la toate. Dar nu ai ce sa faci din 2000 de lei pe lună. Încearcă și cu CAR-ul dar nici așa nu ii ies socotelile.
Pământul e scump. Materialele și ele. Dar sunt dispuse să muncească pentru asta. De dimineață până seara. Nimic nu e prea greu și nici un moft nu își găsește locul în chilioara lor curată. Oameni care duc poveri mai grele decât umerii lor. Oameni care merită ajutați și pentru care nu există prea greu
La ei vrem sa ajungem și de Paște cu „Pâine și Lumină” sub formă de ouă, pască și merinde. Am reușit până acum să acoperim doar 12 localități din 27. Așa că orice ajutor e mai mult decât binevenit.
Mulțumim!
Împreună înmulțim bucuria!