Ancoră ca să nu uităm. Așa simțim noi ziua de azi. O reamintire că am putea fi în cea mai bună dintre lumile posibile dacă nu am uita de cei care au făcut alegeri greșite sau care nu au avut încotro. Însă, de multe ori, se poate ca la sfârșitul astfel unei zile asta, te simți pulverizat pentru că îi vezi și te faci răspunzător pentru ei. Pentru că fiecare are nevoie de o atenție aparte. Nevoi, dar mai ales nevoia de a fi văzut și ascultat.
Ne-au trecut pragul azi 30 de copiii din Budila și Tărlungeni. I-am chemat la noi acasă, să ne vadă și să îi ospătam. Să ne cunoască universul și iureșul, că de bucurie au avut ei grijă să ne contamineze. A fost îndeajuns să le spunem de surpriza pregătită și nerăbdarea deja se aciuase pe lângă mese.
Am tras cu ochiul la încălțările pe care le purtau. Era lesne de înțeles că pentru mulți dintre ei, cel mai probabil, erau la o a doua copilărie.
Am scotocit prin “tolba” noastră de donații, printre încălțămintea recent donată de Tino și am găsit pentru fiecare o pereche potrivită. Însă bucuria și încântarea lor e mai mult decât putem transpune în cuvinte.
Și ar mai fi ceva. Chiar dacă suntem obișnuiți să vedem bucurie, mereu ceva reușește să ne emoționeze. Poate de asta colegii de la bucătărie, aveau și ei, lacrimi în ochi. De bucurie că s-a gândit cineva la acești copii și că au putut face ceva pentru ei. Că i-au văzut în carne și oase și că le-au auzit “multumescul” spus din inimă. Mulţumim!
Împreună înmulțim bucuria!