Doamna Emilia e un om născut pentru a face binele. A fost zeci de ani asistentă la Spitalul de Copii din Brașov și, chiar și după pensionare, n-a putut să stea departe de oameni. De fapt, nici nu și-a dorit.Așa că vine la noi de câteva ori pe săptămână, cu halatul alb pe dinăuntru și cu rigoarea de spital în fiecare gest.

E atentă la igienă, la ordine, la detalii pe care unii nici nu le observă. Dar mai ales e atentă la oameni. La suferințele mici, la durerile mari, la nevoile care nu se dezvăluie la prima vedere.E un munte de voință, de punctualitate, de îndemânare și de bun-simț.

E omul pe care te poți baza oricând. Omul care nu uită, nu întârzie, nu se plânge. Când vine doamna Emilia, știm că totul rămâne în ordine. Și mai știm ceva: că disciplina interioară se învață. Privind. Ascultând. Fiind recunoscători.Suntem norocoși să o avem. Și mândri că face parte din lucrarea noastră.

Împreună înmulțim bucuria!