Nu-i mare lucru, ai zice. Un cozonac, niște dulciuri, niște produse de curățenie. Dar, dacă n-ai nimic, exact asta e tot ce ai nevoie ca să-ți simți casa mai „acasă”.

Înainte de Paște, ne-am dus cu 18 pachete în Crihalma și Ticușu Nou – la oameni care au rămas singuri, la familii care se descurcă greu, la bunici care și-ar da și pâinea de pe masă pentru un zâmbet de la nepoți. Am dus cozonaci, dulciuri, dar și produse de curățenie – ca să le fie sărbătoarea mai dulce și viața mai curată. Pentru că normalitatea nu e un lux. E ceva ce ar trebui să aibă toți.


În campania „Copii curați și protejați”, echipa SDA ne-a fost alături că de fiecare dată. Și le mulțumim: pentru încredere, pentru că au pus umărul, pentru că n-au stat deoparte. Pentru oamenii noștri, pachetele au fost mai mult decât simple pachete. Au fost încurajarea că își pot menține curățenia în case și (mai apoi) în inimi, despovărați de greutatea de a fi singuri. Și poate că nu putem schimba lumea toată, dar schimbăm cât putem, unde suntem. Cu ce avem. Împreună.

Împreună înmulțim bucuria