Le-am întâlnit într-o zi cu miros de tei, pe cele două surori cu zâmbete mari cât toată copilăria. Două visuri care nu cer lux, ci doar o șansă să respire liber într-o vacanță binemeritată. Adelina e în clasa a șaptea și a luat premiul al doilea, Amalia e în a cincea și a luat premiul întâi. Una vrea să devină învățătoare, cealaltă – polițistă. Le-am întrebat de ce. „Ca să ajut copiii care nu știu să citească”, mi-a spus Adelina. „Ca să-i apăr pe cei mici de hoți”, a zâmbit Amalia. Nu glumeau. Fetele noastre știu exact ce înseamnă lupta.Mama lor le crește singură. Tatăl a plecat în Italia să „facă bani pentru ele”, dar nu s-a mai întors și nici nu a mai întrebat de ele. A rămas doar mama, cu o inimă de leu și trei fete de crescut. Denisa, sora cea mare, are 19 ani.

Și ea a crescut în același dans al lipsei, dar cu fruntea sus. Iar Adelina și Amalia poartă cu demnitate aceeași educație simplă și puternică – să nu ceară nimic, dar să merite tot.Adelina e foarte bună la dansuri populare și se implică în toate activitățile din comunitate, alături de Lucia, colega noastră de la Veneția. Amalia e mai jucăușă, dar la fel de hotărâtă. Amândouă sunt mereu curate, îngrijite, cu grijă de sine și de lume. Vara asta, vrem să știe că merită. Vrem să le oferim o vacanță, să meargă într-o tabără la Mamaia, să aibă și ele LIBER LA JOACĂ. Și pentru asta avem nevoie de voi.Avem nevoie de adidași și sandale bune de alergat la joacă. Avem nevoie de oameni care să spună: „Eu trimit un copil în tabără” sau „Eu îl urc în autocar, să vadă și el marea.”

Pentru că ei nu cer, dar noi putem dărui. Donează încălțăminte nouă – de joacă, de tabără, de libertate. Sau, și mai simplu: dă un share, strânge-ți prietenii și trimite un copil acolo unde n-a fost niciodată, la mare. Pentru o vară pe care să o țină minte. Intră pe pagina campaniei și donează. Scrie-ne în privat dacă vrei să ajuți. Pentru că, uneori, o pereche de adidași te poate duce departe.

Împreună înmulțim bucuria!