Au pornit opt copii de la Căsuța Educației și s-au întors opt cuceritori. Postăvaru n-a știut ce-l așteaptă. N-a știut că o gașcă de copii poate să-l îngenuncheze râzând, gâfâind și strigând duioșenii care sună ca poezie pură.„Mie mi-e frică de zmeură că mă transformă în urs.” Și râd, își bagă degetele prin tufele roșii, ies cu palmele pătate și nu se transformă în nimic altceva decât în campioni de copilărie.
„O să fac o febră amorțită.” Și fac febra aia bună, care îți arde genunchii și îți umflă pieptul de aer proaspăt. „Ce este semnul cu cadou?” întreabă unul dintre copii, și Postăvaru le aminteste ca fiecare semn de traseu marcat este un cadou pentru cuceritorii muntelui. „Suntem colegi de casă.” De la Căsuța Educației, acolo unde învață să facă teme, dar pe munte își învață limitele.Le-a fost ghid un om care ne urmărește de ani buni.
Un instructor de înot, obișnuit cu ape adânci și reci, care a vrut să-i treacă pe copii prin altă apă – aerul tare al Postăvarului. Să-i lase să guste ultimele zile calde ca pe niște boabe de zmeură.Și da, au cucerit vârful. Dar adevărul e că vârful i-a cucerit pe ei. Cu febra amorțită, cu râsul scăpat de frică, cu liniștea rară care apare doar când știi că ești viu până în măduva oaselor.
Împreună înmulțim bucuria!