Dintre toate cazurile am ales două mămici eroine -Mariana şi Ana-Maria- care au fiecare câte 5 copii. Da. Nu unul, nu doi ci taman 5. Şi sincer nici nu ştiu de unde să încep. De la bucuria copiilor sau de la durerea mămicilor că sunt singure cu atâtea de dus. Eroine. Fiecare luată în parte şi toate la un loc. Copii care după fiecare vărsătură întrebau dacă mai merg la mare.
Aş putea să vă spun despre Ioanele celor două mămici care au preluat greul casei, copile fiind, mămici pentru schimbul doi. Copiii cei mari ai Marianei, care au crescut mai măricei, au devenit prelugirea braţelor mamei lor. Să vă spun despre privirile lor şi maturitatea pe care poate nici eu nu o am încă. Despre privirile tuturora care văd atâţia copii şi femei şi niciun bărbat. Inimi pline de îndoială şi un soi de milă amestecată cu judecată. Ce le-a trebuit atâţia copii? Şi unde să pleci cu ei? Nu vezi că sunt gălăgioşi şi plâng şi le e rău? Nu mai bine îi ţineai acolo, într-o cuşcă, până se fac mari?
Aş putea vorbi despre braţele mamelor care fac ridicări la infinit şi cărora le lipseşte mâna care să le învelească noaptea după greul zilei. Mi-aş dori să nu simt durerile astea şi să pot rămâne doar la bucuria copiilor care au văzut marea şi la cele 15 ore în care întrebau câtr o dată la 5 minute cât mai avem până ajungem. La bucuria că vedeau lanuri cu floarea soarelui pentru prima dată. Ei, care se pot bucura de mult şi de puţin, ne sunt lecţii. Iar râsul lor molipsitor scoate la iveală toată viaţa care curge prin ei. Aş putea să vă spun despre toate încăpăţânările lor. Despre faptul că nu vor să se dezlipească de apă nici măcar să mănânce. Asta a fost prima dată când au plecat atât de departe de casă, prima lor aventură la mare. Iar pe voi v-am luat peste tot şi v-am mulţumim la fiecare bălăceala. Tot o să ne vedeţi zilele astea, mai mult ca oricând.
Împreună înmulţim bucuria!