Domnul Gheorghe e tată de 4 copii. În primul rând. Pentru că a ales sa le crească și să le ofere un cuib chiar dacă mama a plecat de lângă ei. Andreea, Alesia, Florina și Maria sunt puii de om de care are grijă. Cu un accident la picior, o cârjă care îl însoțește pretutindeni și fără posibilitatea să îl vadă un medic specialist, este condamnat să nu își poată crește cele patru fete.
Gemenele de un an și șase luni au avut același start însă pe drum, Andreea a stagnat. Nici acum nu se poate susține singură pe picioare. Merge de-a bușilea și cel mult în căruț.Venitul lor înseamnă alocația fetelor plus ajutorul social. Puțin peste 1000 de lei pentru 5 suflete.
Iar banii sunt drămuiți cum nu se poate mai bine și mai atent ca să le ajungă de la o lună la alta. Când sunt copiii mici, curățenia devine prioritară. Dar când ești nevoit să alegi între mâncare și igienă, mereu supraviețuirea câștigă. Luna Martie o vrem dedicată copiilor curați și protejați. De aceea vă așteptăm cu produse de curățenie sau cu donații pentru acești copii fără vină pe site ul nostru.
Mulțumim!
Împreună înmulțim bucuria!