Atelierele noastre de meșterit au, în această perioadă, tema decorațiunilor de Paște. Am lăsat ca imaginația oamenilor noștri să își intre în drepturi, iar cine a vrut a fost liber să își aducă de acasă materiale cu care să împodobim ouăle. Unii au găsit dantelă, alții panglici, și cei care se știau talentați și pricepuți la combinarea culorilor, acuarele.

A fost un timp de conectare unii cu ceilalți, de împărtășit experiențe și de alungat singurătatea. Noi suntem încântați de cum au ieșit primele încercări și așteptăm să nu se oprească din meșterit. O să revenim cu toate meșterelile până de Paște.
Împreună înmulțim bucuria!