Cina cu Folos de ieri a fost una ca între prieteni. Deși acum s-au întâlnit pentru prima dată în bucătăria noastră, atât echipa Varta, 11 la număr, cât și Ionuț Petran de La Ceaun împreună cu ajutorul lui Marcel, au mai participat la cină. Echipa bucătarilor ne-a mărturisit că motivul pentru care spun prezent, ori de câte ori îi chemăm, este recunoștința sinceră a seniorilor noștri, plus lecția de demnitate pe care și-o reîmprospătează de fiecare dată când vin la Cină.

Orice senior merită să iasă, măcar o dată pe lună, într-un restaurant, să guste un preparat nou și să socializeze.Echipa VARTA AG a reușit să se completeze se minune: au terminat preparatele cu mult mai repede, iar în timpul rămas au curățat toate vinetele pentru zacuscă. Darius Moisa a fost cel care a animat Cina.

A interpretat pentru cei 39 de vârstnici prezenți la cină atât șlagăre – pentru care bunicii noștri au cerut bis-uri- cât și melodii noi pe care le cântă pe scenele din Brașov și nu numai.

Mulțumim tuturor!

Împreună înmulțim bucuria!