Cina de ieri a fost cu Folos pentru oamenii fără adăpost – oamenii străzii cum sunt ei numiți în general. De 10 ani, i-ați adoptat. Le-ați oferit o masă pe zi și le-ați dat curajul să creadă în oameni. Să simtă cu adevărat că și lor li se poate întâmpla ceva bun. În micile pauze au luat cuvântul cei care au reușit să se ridice pe picioarele lor, ca Adrian și Dragoș, și cei care au vrut să împărtășească din greutatea traiului pe stradă.
A fost singurul lor prilej de a vorbi și de a fi ascultați la scenă deschisă.@Exotic a fost echipa care le-a gătit. Prezentă pentru a doua oară în bucătăria noastră, ne-a demonstrat că e formată dintr-o mână de oameni sufletiști, cu multă aplecare către oamenii în nevoie, care au dat de gustul binelui făcut până la capăt. Au venit cu tot ce a fost nevoie, de la ingrediente până la sucul pus pe masă, însă mereu găsesc loc de „îmbunătățiri”. În cazul lor, binele făcut altora a creat dependență. La sfârșitul cinei, oamenii noștri, au primit câte o pereche de încălțăminte.
Unul dintre obiectele care li se uzează cel mai repede de la kilometri parcurși în fiecare zi pe jos. A fost o altfel de Cină, un altfel de eveniment, care ne-a adus aminte încă o dată de binecuvântările pentru care mulți dintre noi nu suntem îndeajuns de recunoscători.
Mulțumim!
Împreună înmulțim bucuria!