Ioana e unul dintre Copiii-Curaj.
Nu a fost ușor să o convingem să vină într-un oraș străin, departe de familie și cu multe necunoscute la pachet. Însă a vrut să nu se oprească la 8 clase din sat, nu a vrut să renunțe când exista o șansă pentru un alt viitor. Rechizitele primite în fiecare an au fost dovada că poate să aibă încredere în noi. Că n-o s-o lăsăm baltă și că va fi susținută orice ar fi.
Acum are alt drum și altă perspectivă. Mai multă încredere și o șansă reală de a avea un loc de muncă mai bun. Viitorul Ioanei este fructul dăruirii voastre. A încrederii clădite în ani. Încredințarea că în fiecare an, când începe școala, îi trece pragul cu demnitate.
Asemenea ei sunt 1000 de copii care își așteaptă rândul și care ne așteaptă cu rechizite.
Mulțumim pentru susținere!
Împreună înmulțim bucuria!