Frigul nu are nevoie de descriere. E îndeajuns să trăiești într-o zonă de munte ca să îl simți mai adânc decât propriile gânduri.

Din fericire, căldura pentru mulți dintre noi, a devenit un gest. Un buton de ON/OFF care reglează disconfortul care ne incomodează. O normalitate pe care o găsim în casă, în mașină, la birou. Și dacă nu ar fi scurtele drumuri între scară și portieră, lejer ne-am putea crede într-un alt anotimp. Și totuși, în același timp, de la câțiva kilometri distanță de centru iarna se vede altfel. Se simte altfel. Devine o luptă. O grijă. O neputință. Și, pe alocuri, o înfrângere.

Așa ar fi fost și cazul Nicoletei și a lui Raul, una dintre familiile din Viscri. Doi copii și doi adulți. Nici ei prea departe de copilărie. La început de drum. Atunci când nu ai nimic, sau, mai nimic. Poate doar curajul de a porni pe un drum al tău. Ne-au tot spus de o sobă. Cea pe care o aveau amenința să cedeze de tot. Sudată și cârpită în toate părțile, abia suporta căldura. Iar ei, frigul.

O casă modestă, cu nevoi și neliniști. Nu știau la ce să se aștepte. Era de neînchipuit să le vină un astfel de ajutor de undeva. Din partea unor oameni necunoscuți și care să nu aștepte nimic în schimb. Priveau, primeau și se bucurau că li se poate întâmpla lor. O bucurie cuminte și așteptată de mult. O gură de normalitate. O bătălie câștigată. Un dar în prag de Moș Nicolae.

Împreună înmulțim bucuria!

foto credit Dragos Lumpan