Undeva, într-un sătuc, un copil visează o vară pe care n-a trăit-o niciodată. Nu știe cum e într-o tabără, nu știe cum se simte să porți adidași noi și să alergi de bucurie. În schimb, știe din povești cum arată vara altor copii.
Poate că are opt ani. Sau unsprezece. Sau paisprezece. N-a fost niciodată plecat nicăieri. Nu pentru că n-a vrut, ci pentru că nimeni n-a spus: „Hai cu noi.”
În alt colț de țară, o pereche de adidași stă pe un raft. E nouă, e gata de drum, dar nu pleacă nicăieri. Până când tu decizi că un copil merită mai mult decât un „poate la anul”.
Anul trecut, Denisa din Crihalma, crescută cu frați mai mici și visuri prea mari pentru satul ei, s-a urcat pentru prima dată într-un autocar spre o tabără de vară adevărată, cea de la Ocna Sibiului, organizată de noi. N-avea telefon de ultimă generație, dar avea o sete de viață care lumina tot în jur.
Acolo a învățat să înoate, să ajute, să râdă fără teamă. Și când s-a întors, ne-a spus doar atât: „Pentru prima oară, n-am simțit că trebuie să mă ascund.”
Asta e Campania Liber la Joacă: primul pas de la neputință la libertate, de la „n-am avut niciodată nimic” la „mi-am pus adidașii și am plecat”.
Vrei să vezi o schimbare? Pune-o în picioarele unui copil. Dă-i o pereche de adidași și o săptămână de vară într-o excursie sau tabără și privește cum se transformă totul.
Declanșează: bucuria, mișcarea, încrederea, viitorul!
Printr-un simplu gest, dăruiești o pereche de încălțăminte și o șansă la copilărie trăită din plin.
Ne dorim ca vara asta să fie începutul unui altfel de drum: cu pași mulți, mici. Împreună.
Hai cu noi! Dă-le liber la joacă și vei vedea cum libertatea se măsoară în pași, nu în promisiuni!
Înmulțește și tu Bucuria dăruind o pereche de încălțăminte, o zi în excursie sau în tabără unui copil.



