În cei 8 ani de existență am trecut pragul sutelor de familii ajutate de fundație. Le-am simțit rușinea și greutatea de a se uita în ochii noștri din cauza sărăciei. Dorința lor să ne poată primi cum se cuvine, să nu le vedem neajunsurile încă din pragul ușii.


Campania demarată de Brico Depot și Fundația Brico Depot “Împreună clădim zâmbete” a venit în întâmpinarea uneia dintre problemele majore ale familiilor vulnerabile, condițiile improprii în care trăiesc. Pe lângă lipsa condițiilor de asigurare a igienei, greutatea de a întreține curățenia un alt aspect care îi influențează este greutatea de a crea legături. Copiilor le este rușine să își cheme colegii acasă, să lucreze împreună și poartă stigmatul de a nu fi în rând cu ceilalți.
Datorită proiectului, peste 150 de suflete vor avea condiții mai bune de locuit și bucuria de a ține fruntea sus și ușa deschisa celor care le trec pragul.


Noi ne-am pus pe treabă. Serialul continuă.