Celor de acasă le trecem pragul în fiecare zi. Ei nu apar în poze ci sunt ascunși în suferința învățată să fie dusă pe picioare. Zidurile le-au devenit scuturi, scările obstacole iar lumea o scenă. Ei sunt doar spectatorii unui spectacol cu un ecran prea mic. Fix. Imobil. Fereastra care da în afară. Asta pentru porția de realitate.
Pentru amestecul de divertisment și informații au televizorul. Cei care îl au.
Lor le lipsesc multe. Pe lângă hrana primită care îi ajută să supraviețuiescă le lipsește căldura oamenilor, prezența, să fie văzuți și luați în considerare.Cătălin e cel care le trece pragul zilnic. Uneori pe grabă, pentru că timpul nu e cel mai bun aliat când intră în calcul traficul plus numărul mare de meniuri dăruite.
Dar legăturile se formează. Iar ei știu că în fiecare zi cineva le trece pragul. Că au cui spune dacă intervin schimbări majore în viața lor. Că sunt ai cuiva. Noi suntem mesagerii voștri. Mâinile și picioarele voastre. Timpul pe care îl dăruiți sub formă monetară ca foamea lor să fie ostoită. Să existe om. Să nu se mai simtă ai nimănui.
Mulțumim!
Împreună înmulțim bucuria!