Frig, iarna, copii mulți. Un singur salariu. Fără educație. Pare un scenariu care se repeta la nesfârșit in drumurile noastre.
Doar că ecourile bucuriei și efectele in viețile lor sunt personale. Ies din statistici iar picioarele li se încălzesc. Ale lor. Nu ale altora. E bucuria lor. Personală. Cu care se pot mândri. Pe care o pot povesti. Un vis pe care îl mai vad din când în când la televizor.
Oricum unde s-au pomenit să îți vină cineva cu o sobă. Fără să-l cunoști. Fără să-ți fie frate de sânge sau cineva apropiat. Cui să ii pese de tine.
Cei mici se uită cu ochi mari. Nedumeriți. Bucuroși. Mulțumitori. Plini de încredere că și lor li se poate întâmpla ceva bun. Că și ei au fost niste aleși ai sorții.
Sau cu alte cuvinte, am fost cu una dintre sobele Cercului de Donatori la Ojdula. Copii mulți. Lipsuri mari. Bucurie cât cuprinde.
Mulțumim!
Împreună înmulțim bucuria!