Strămoșii nu dispar. Trăiesc prin noi.
Domnul T. a venit zilele trecute ca să plătească un parastas. Nimic ieșit din comun, până ne-a spus că și-a făcut arborele genealogic și vrea să își pomenească strămoșii toți. Oameni pe care nu i-a cunoscut niciodată, dar fără de care el n-ar fi existat.A fost un moment din acela care îți dă fiori.
Pentru că, de fapt, legătura dintre noi și cei plecați nu se rupe niciodată. O purtăm în sânge, în numele de familie, în poveștile pe care le spunem mai departe copiilor noștri. Și, uneori, în felul în care alegem să-i cinstim. Mesele calde pe care le oferim celor care depind de ele nu sunt doar hrană, sunt firul care leagă generațiile. Fiecare blid de mâncare dat mai departe în numele unui bunic, al unei mame, al unui frate e o punte între lumi. Între ce a fost și ce este. Între iubirea pe care am primit-o și cea pe care o dăm mai departe.
Toată iubirea voastră am simțit-o sâmbătă, când ați vrut să îi pomeniți pe strămoșii voștri într-un mod care să conteze cu adevărat: făcând un bine în numele lor și oferind o masă unui om care are nevoie de ea. Ați stat la coadă la veșnicie. Așa se scrie nemurirea.
Vă mulțumim!
Împreună înmulțim bucuria!