Astăzi a fost rândul echipei Atos Romania sa gătească pentru bunicii noștri împreună cu Chef Emil Serban de la Ograda .

Meniul a fost unul inedit. Millefeuille de legume și ca desert – pară poșată cu mouse vegan de păstârnac.

O furtună de gusturi combinate, care au stârnit ropote de aplauze la sfârșit.

Echipa s-a sudat repede, lecțiile au fost explicate cu răbdare și mult umor, iar timpul nici nu l-am simțit cum a trecut.

Am avut și invitați, oameni inimoși coordonați de doamna preoteasă Geanina Necula, care ne-au cântat colinde de Paște și au încondeiat ouă alături de bunicii noștri.

Prietenul nostru Benedek Bela ne-a surprins cele mai reușite ipostaze culinare (abia așteptăm fotografiile) și prieteni care au dat culoare preparatelor Microgreens Țara Făgărașului, cărora le foarte mulțumim!

Toate s-au potrivit mănușă, iar papilele gustative au fost surprinse și răsfățate în aceeași măsură.

Muncă multă, seriozitate cât cuprinde și râsete din toată inima.

Mulțumim tuturor pentru ziua de azi!

Împreună înmulțim bucuria!