Copiii noștri de la Barcani nu au auzit de niciun festival de la mare. Rar au văzut litoralul câțiva dintre ei. În schimb, se bucură când primesc încălțăminte pe măsura lor, ca să poată juca fotbal fără să își rănească picioarele. Un fotbal cu porți improvizate din pietre, jucat pe o uliță neasfaltată. Șaptezeci de copii merg cu aceleași încălțări după apă la fântână sau la cules de fructe de pădure.

Așa își strâng bani pentru rechizitele necesare în toamnă și își ajută părinții să mai acopere cheltuielile din casă. Stau toți adunați pe un deal, departe de sat și de școală. Acolo au grijă de animale, acolo își fac planurile pentru viitor. “Copiii noștri” aparțin celor douăzeci și trei de familii susținute de fundație. În aceste familii fie unul dintre părinți lucrează cu carte de muncă, fie părinții cresc mai mult de trei copii și beneficiază de ajutor social.

Săptămână trecută am urcat pe dealul din Barcani cu o parte din echipa noastră. Le-am dăruit pachete cu alimente, jucării, lapte praf, iaurturi, pe lângă cele 70 de perechi din încălțămintea donată de voi, cei care v-ați făcut timp să intrați pe site și să faceți vara copiilor noștri mai frumoasă. Noi am fost doar mesageri, voi ați fost dăruitorii. Vacanța nu s-a terminat. Mai aveți timp să le dăruiți fie o pereche de încălțăminte, fie o zi de tabăra, fie o excursie.

Vă mulțumim!
Împreună înmulțim bucuria!