E greu să începi sa vorbești despre familie în numele lor. Într-o zi de duminica. Ieșiri. Sărbătoare. Căldură.
Doar că lor li s-a hărăzit o altfel de poveste. În care viața începe odată cu greul pe care îl cunosc și îi maturizează. Devin mai întâi părinți înainte să se bucure de copilărie. Sunt prinși de griji iar jocul pentru ei devine sinonim cu lupta pentru supraviețuire.
De asta ne-am gândit să le oferim 4 zile de copilărie. În care să redevină copii și sa vadă o altfel de viață. Tabăra de iarnă 5 Bucurii pentru Copii părea locul ideal pentru ei. Au fost integrați, înconjurați de atenție și multă iubire.
Iar darul lor cel mai de preț erau îmbrățișările. Ori de câte ori puteau mulțumeam prin multe îmbrățișări. Pentru mulți a fost prima întâlnire cu un duș în „carne și oase”. Cu așternuturi curate. Cu 3 mese pe zi. Însă cel mai important cu atenția și bucuria de a face ceva și de a fi apreciați. Ateliere, jocuri, foc de tabără, voie bună și grija de a crește frumos.
Voluntarii au reușit să îi ajute sa se integreze. Iar ceilalți copii prezenți în tabăra le-au demontat complexele de a fi săraci, deci, fără valoare. I-au încurajat să vorbească și să iasă din carapace. S-au legat prietenii. S-au construit amintiri.
Sunt deja câteva zile de cand luăm pulsul copiilor care au participat in tabără iar ei vorbesc continuu despre experiența care le-a schimbat modul de a privi viața.
O viață în care a existat poate pentru prima dată întelegere, joacă și timp dedicat lor. În care și-au lăsat postura de părinți acasă- mulți dintre ei fiind cei care trebuie sa vegheze de ceilalti frati mai mari sau mai mici -și au putut fi ei înșisi copii.
S-au jucat si s-au simtit iubiți și protejați ca într-o adevarată familie.O experiență pe care nu o vor uita cu siguranță niciodata. Un normal la care se vor putea raporta de acum inainte. Așternuturi curate. Mancare la ore fixe. Dus nelipsit. Si multă iubire si acceptare. Poate de acolo si lacrimile si parerea de rau ca a fost un timp prea scurt pentru vietile lor incercate.
O scanteie de bucurie intr-o viata plina de griji de mult prea timpuriu.
Insa aceasta bucurie nu le-ar fi putut fi oferita fara jertfa unor inimi incapatoare si pline de intelegere pentru firile lor.
Inimi atente sa nu rănească, dispuse să întindă brațele pentru a le cuprinde setea de iubire. O lecție care ne va fi predicată mult timp de acum înainte de cei mici.
Mulțumim echipei, voluntarilor și vouă care ați făcut această experiență posibilă!
Împreună înmulțim bucuria!
Foto Silviu Boboc Photographer