Uneori inimile voastre se aprind și luminează viețile lor. Îi înțelegeți și le preluați bătăliile. Aveți alt start și altă inimă. Când puterile lor sunt pe sfârșite, apar oameni care știu să dea o mână de ajutor. Care se fac luntre și punte să le găsească acoperiș deasupra capului. Oameni care se pun în pielea oamenilor noștri. Vulnerabili, fără educație, cu răni adânci de neiubire, care își caută bucățica lor de lume. Bucățica lor de fericire.

Ni se umple inima când vă vedem că luptați cot la cot cu noi pentru binele lor. Când pentru o cameră de cămin întindeți toate antenele și garantați in numele lor și vă transformați în familia pe care nu au avut-o niciodată. Asta e cea mai mare minune.
Mulțumim!
Împreună înmulțim bucuria!