Bogăția ei sunt copiii. Zece la număr. În rest nu se poate lăuda nici măcar cu acea singură camera în care stau. Impropriu spus camera. În fapt, o anexă a unui grajd care le permite să aibă grijă mai ușor de animalele pentru care sunt tocmiți.

Își duc traiul de pe o zi pe alta pentru că așa au fost învățați. Dorm pe două paturi improvizate proptite pe BCA-uri. Saletele au cedat de mult și sunt doar amintiri a ceea ce înseamnă un pat decent, soluții ca să nu doarmă direct pe pământ. Părinții provin din familii cu copii mulți, nici ei fără prea multă școală. Abia știu să își iscălească numele. Mai mult nu au prins în cei 2 ani de școală.

Băieții cei mari au abandonat școala atunci când au simțit că le pot fi de ajutor părinților. Nici nu se descurcau foarte bine, plus că de multe ori copii îi marginalizau pentru că nu aveau haine bune. Purtau mai mereu aceleași haine. Mai mereu uzi la picioare. Fără niciun sprijin de nicăieri. Așa că au făcut ce au simțit că poate să schimbe în bine viață lor. Aveau două mâini și modelul tatălui lor. Plus animalele care trebuiau îngrijite.

Ana vrea că măcar Teodora să nu piardă trenul educației. Să meargă în rând cu ceilalți copii și să se poată descurca. Să fie ea cea care să îi scoată din negura neștiinței, un om în casă care să știe să scrie și să citească. Iar ei să nu mai fie vulnerabili. Și e dispusă să lupte pentru asta.

O mașină de spălat pentru Ana era o necesitate, mai ales că printre animale curănțenia e greu de întreținut. Doar mâinile ei știu câte iritații și durere a îndurat până acum. De asta, pentru ea, Flanco este unul dintre cei mai mari binefăcători: i-a dăruit timp și putere pentru a avea grijă de cuibul ei.

Mulțumim!

Împreună înmulțim bucuria!