Plecăm de la ochii albaștri presărați pretutindeni în familie. Patru copii cu avânt spre lume. Ca mulți copii pe care îi găsim în satele din jurul Brașovului. Copii înconjurați de o zână bună. Cea care le dă culoare în fiecare zi treburilor mici și dese, plânsetelor sau durerilor lor mai mari sau mai mici. Nu îi este ușor.

Tatăl merge cu ziua să zidească clădiri pentru traiul de zi cu zi. Vrea și el mai mult de la viață  însă nu are decât două mâini. Nici el nu a avut parte de prea multă școală în schimb, a învățat o meserie. E fericit că își poate crește copii chiar și cu puțin. Vara natura este bună cu ei. Iarna in schimb e mai aprigă.

Iar mâinile mamei sunt mereu roșii de la hainele pe care le are de spălat. De fapt, erau. Pentru că de acum are o mașină de spălat dăruită de Flanco pentru a clădi viitorul lor. Pentru a câștiga timp și energie ca zilele celor mici să prindă sens și formă.

Mulțumim!
Împreună înmulțim bucuria!