– „Tu știi cât de ușori sunt ăștia?” întreabă Mihai, scuturând din picioare noile încălțări, ca să le simtă bine.– „Parcă nici nu mai calc…”, zice Ștefan și face un pas mare, ca să verifice dacă poate fugi mai repede. Alexandru nu zice nimic. Se uită la pantofii lui ca și cum tocmai i s-ar fi îndeplinit o dorință spusă în gând. I-am întâlnit pe uliță, chiar după ce primiseră încălțările.
Erau toți trei – Mihai e clasa a III-a, Alexandru a VI-a, Ștefan a VIII-a. Trei frați crescuți de o mamă singură, doamna Irina. În fiecare zi, vacanță sau nu, fac o oră jumate pe jos până în sat și înapoi, doar ca să vadă lumea dincolo de deal. Echipa Mitel reprezentata pe teren de Irina, un om cu o inimă cât un munte, a vrut sa distribuie încălțămintea personal. Alături de copiii săi. Nu doar să ofere, ci să fie acolo. Să vadă cum se simte dăruirea pe viu, la firul ierbii. Și a văzut cum un cadou „mic” pentru unii poate să însemne totul pentru alții.
40 de perechi de încălțări ușoare, bune, gata să țină pasul cu joaca și vacanța.– „Cu ăștia mă duc după afine,” zice Mihai. – „Eu joc fotbal diseară. Direct în pantofii noi,” se laudă Alexandru. Ștefan zâmbește în colțul gurii: „Eu nu-i murdăresc azi. Mă duc cu ei la biserică duminică. ”În vacanța asta, au mers spre pădure cu pași mai ușori.
Mulțumim Mitel că ați încălțat picioarele lor, ci ați dăruit bucurie.
Împreună înmulțim bucuria!