Uneori suntem nevoiți să fotografiem nimicul. Puținul. Și lipsa. Condiții în care cu greu am putea să răzbim fără scrâșniri din dinți și blesteme. Boli pe care nu le-am putea îndura. Și totuși, există oameni care pot trăi cu semipareza, guta, diabet și probleme cu vederea. Toate la un loc. Care au copii în spate, învățați să zâmbească și să găsească bucuria în orice. Într-o vizită, într-un cuvânt bun, într-un ajutor cât de mic. Și care învață să fie sprijin de mici.
La Racoș am dat de inimi sângerânde. Văduve, care știu de acum că singurătatea e un dușman nemilos. Am mers și am luat la pas satul. Era o tăcere care putea fi tăiată cu cuțitul. Prea multe cuvinte de spus care se înghesuiau sub tăcere. Iar de nevoi, sigur că nu știau ce să răspundă. Orice. Oricât. Oricum.
Pachețele cu care am ajuns au fost ca o mană cerească. Cineva, undeva, s-a gândit și la ei. Iar copiii-bucuroși că au găsit bunătăți îndestulătoare. Așa, toate la un loc, păreau o comoară pe care nu ar mai fi lăsat-o din mână. Era a lor. Unul dintre puținele lucruri pe care puteau pune mâna și spune “al meu” sau “pentru mine”.
De asta sunt atât de importante inimile care ne vin în întâmpinare, pentru că ne fac mesagerii gesturilor care amintesc că sufletele se întâlnesc și fără să se vadă. Mulțumim Rap Confectionary pentru generozitatea de a înmulți cu noi bucuria prin cele 1500 kg de ciocolată donate. Da, chiar 1500 kg. Batoane dulci pe care le tot ambalăm cu ajutoare. Sunt din belșug, iar revărsarea este boierească.
Și pe lângă cei care ne trec pragul, mulțumim elevilor clasei a douăsprezecea- profil alimentație publică- a Colegiului Tehnic “Simion Mehedinti” din Codlea, coordonați de prof. Adriana Vereș, care ne-au ajutat să ambalăm parte din ele.
Lucrurile se leagă. Minunile există. Minunile sunteți voi!
Împreună înmulțim bucuria!
