„Nu vreau decât o îmbrățișare” ne-a spus astăzi încă din tocul ușii. Nu pentru mâncare venise, ci pentru apropiere. Iar pentru acasă, când pereții o vor strânge și singurătatea va deveni feroce, voia jucării de pluș. Să aibă pe cine strânge în brațe.

Nu a avut binecuvântarea unei familii. Nici în copilărie, când dragostea era înlocuită de bătăi și certuri, nici ajunsă om mare. S-a strecurat printre dureri de nedus toată viața, iar acum, printre medicamente, neputințe și durere, singurătatea trebuia măcar amăgită cumva, ca să nu mai doară atât. Pentru că foamea lor e de iubire. De înțelegere. De acceptare. Dar sărăcia, lipsa educației și, de multe ori, bolile care sunt mult prea avansate, le pune multe piedici în interacțiune. Sunt multe zilele in care este nevoie de brațe care să îi cuprindă și să îi liniștească. U

n glas care să le spună că o să fie bine. Că nu vor mai fi singuri de acum înainte. Datorită vouă continuăm de 9 ani să le oferim siguranță. Siguranța unui loc în care le sunt ascultate durerile, foamea e potolită și există oameni care să gândească soluții pe termen lung. Datorită vouă, există și pentru ei un toc de ușă de unde se poate cere o îmbrățișare.

Mulțumim!

Împreună înmulțim bucuria!