După serbarea de Crăciun, unul dintre copiii de la Căsuța Educației, L., a observat punga Loredanei, colega noastră: o plasă subțire, cu o caserolă de mâncare. A întrebat-o dacă la ea a venit Moșul.Loredana i-a spus că nu, că Moșul vine la copiii cuminți, apoi și-a continuat treaba, așa cum face mereu, cu mâinile ocupate și cu inima atentă, zi de zi, pentru copiii de la Căsuță.L. n-a mai spus nimic, s-a făcut nevăzut și, la un moment dat, a plecat acasă.
La finalul programului, când Loredana și-a luat punga ca să meargă acasă, a simțit o greutate neașteptată. Dulciuri. Multe. Așezate atent, fără zgomot, fără martori.Erau darurile primite de L., copilul care știe cel mai bine cum e să nu ai, să aștepți să vină Moșul și să nu vină.
Copilul nostru n-a putut lăsa pe cineva fără Moș Crăciun, mai ales pe cea care i-a fost aproape un an întreg. A dăruit discret. Exact așa cum face Moșul. A plecat fără să spună nimic, fără să lase să se simtă ceva. Povestea lui L. e una dintre cele pe care le-am pus anul acesta sub bradul inimii noastre. O lecție despre recunoștință, grijă și despre cum binele nu rămâne nerăsplătit. Lecții pe care le învățăm zi de zi aici, la fundație. Datorită vouă. Mulțumim!
Împreună înmulțim bucuria!