Când am deschis cantina „Mulțumesc”, nu ne-am închipuit că o să se ajungă unde s-a ajuns. Voiam doar să dăm de mâncare oamenilor necăjiți. Dar de la una s-a ajuns la alta și de la aceea la alta și tot așa până azi. Când ne mai întreabă cineva „cu ce se ocupă mai exact Bucuria Darului?” nu putem să-i răspundem decât „se ocupă mai exact cu tot ce au oamenii nevoie.”În jurul unui blid de mâncare caldă se stă de vorbă. Așa afli că Irina nu suferă doar de foame, ci și de frig. Dai sfară în țară și îi faci rost de haine. Apoi vine Mirela și-ți cere un analgezic, că o dor dinții. Vine și Laurențiu cu aceeași problemă. Deschizi un cabinet stomatologic, că e mai bine să repari decât să cârpești. Și unul orl. Se oferă doamna doctor Emilia Suciu să cumpere și să facă tot ce trebuie. Sărutmâna.
Vine Manole la cantină, își face rugăciunea și se pune la masă. „Ce faci, Manole?” „Uite, mă sucește capul.” Și afli că a avut un accident grav care-l împiedică să-și găsească un loc de muncă. Nu are unde locui. Cumperi un container, găsești o gospodină cu curte și-l instalezi acolo. Apoi se duce vorba.Oamenii încep să vină cu necazuri în suflet și cu nădejde în priviri. Unii nu au buletine. Mergem cu ei să le facem. Unii nu au medicamente. Cu ajutor de la alții, le facem rost. Alții suferă de frig în casă, pe la Veneția și prin alte sate din jur. Cumpărăm sobe și le ducem. „Să mergeți și la cutare, și la cutare, au mari necazuri”, ne spune cineva.
Așa aflăm de alte probleme pe care, neavând cine să le rezolve, alegem să le rezolvăm noi. Ducem pe cineva la operație, amenajăm un spațiu pentru copiii care nu au nici cărți, nici ajutor la lecții. Sobele sunt bune, dar s-au terminat lemnele? Nici o problemă, facem rost. Și mai punem și niște mașini de spălat, să meargă copiii curați la școală. Trăienel își dorește un loc de muncă. Dar, ca să-l obțină, are nevoie mai întâi de consiliere psihologică. Amenajăm un cabinet de consiliere psihologică. Se umple.
Psihologul Elena Ioniță ia imediat în evidență 25 de pacienți.Anei îi facem actele pentru pensia de boală. Lui Floricel îi plătim utilitățile și îi trimitem ouă, brânză, banane și tot ce ne mai cere. E o doamnă la Predeal pe care o jefuiesc urșii, trebuie s-o mutăm. Gabriel a făcut o prostie și a ajuns la închisoare. „O să mă duc eu la el cu mâncare, cu încălțări, cu cartea de rugăciuni” se oferă Părintele Pavel. Azi, o drujbă pentru Ioan ca să poată lucra la pădure. Mâine, de trimis copiii în excursie la mănăstiri. Poimâine, de construit o casă. Răspoimâine, cine știe? Din sămânța pe care am sădit-o în 2013 ne așteptam să iasă un pomișor care să hrănească trecătorii. A crescut ditamai livada. Mulțumim lui Dumnezeu și vouă, cei prin care El își trimite darul.
Foto @Dragos Lumpan